Cum stiu daca ceea ce simt este depresie ?

[Narcisa]

Buna seara si ma bucur ca exista un astfel de forum, sper sa gasesc ajutorul de care cred ca am nevoie.
Se vorbeste de nenumarate ori despre depresie, punand aceasta eticheta diferitelor stari de tristete prin care trece o ruda, o prietena, o colega de serviciu sau o vecina. " E deprimat(a)." auzi de multe ori.
Pana acum astfel de informatii le luam ca atare, insa se pare ca a venit randul meu sa ma intreb asta. "Sunt oare deprimata?" Medicul de familie rade de mine cand ii spun ce simt, nu-mi acorda atentia pe care s-ar cuveni sa mi-o acorde. Schimba subiectul. De cativa ani am divortat si, probabil prea repede, m-am implicat intr-o noua relatie. Acum nu mai tiu daca am facut-o ca sa "pansez" ranile sau intr-adevar m-am indragostit. Cert e ca m-am trezit ca incep o noua relatie, departe de mediul in care am trait, am studiat, am lucrat, intr-o alta tara, cu o alta cultura si alte obiceiuri, cu oameni aparent calzi, insa in realitate egoisti si xenofobi. Mediul in care traiesc nu-mi permite sa socializez, el lucreaza toata ziua, intreaga saptamana, nu iesim absolut deloc sau foarte rar. Singurele iesiri sunt la cumparaturi in orasul apropiat. Avand un nivel de studii mult peste cel de aici (mediu rural) si alte obiceiuri, fiind o persoana eleganta si atragatoare, am fost indepartata treptat de femeile care dirijeaza putinele evenimente din zona. Astfel, am ajuns sa nu mai ies din casa aproape deloc, nici macar sa arunc gunoiul. Il trimit pe el sau ies rareori noaptea, cand nu mai e nimeni pe strazi. Ma ascund, ma izolez, m-am izolat mai bine zis. Mi-am facut din casa singurul loc unde ma simt bine, sau, mai degraba "bine", pentru ca este o falsa senzatie de bine. Refuz sa ies pana si la cumparaturi uneori, il deleg pe el . Nu mai sunt eu femeia care umplea de lumina si veselie camera in care pasea. Ma surprind mereu incruntata, cand reusesc sa mai si zambesc imi dau seama imediat si-mi spun "In sfarsit, ai zambit !". Rareori se intampla insa.

Ar fi foarte multe de spus. Momentan ma limitez doar la atat. Este ceea ce am descris o stare depresiva ? Si daca da, cum s-o depasesc ?

Cu multumiri,
Narcisa

[Laura Cojocaru]

Este o posibilitate s-o fi facut ca sa "pansezi" ceva. Si faptul ca tu deja te-ai gandit la asta intareste aceasta posibilitate.
Tendinta de izolare si lipsa bucuriei sunt simptome ale depresiei. Pana unde ai ajuns doar tu poti stii. Iti recomand sa citesti articolul de pe site despre depresie pe care-l gasesti aici:
http://consiliere-psihoterapie.info/arti...la-mod.php
Citind poti trage singura o concluzie despre cat si daca te regasesti in acest sens. Ai acolo si cateva indrumari pentru autoajutor.
Ce poti face in rest? Iti recomand pentru inceput sa-ti stabilesti care-ti sunt nevoile, dorintele si prioritatile tale prezente, apoi sa incerci sa ai o discutie deschisa cu sotul tau despre asta. Se poate sa te inteleaga si te te ajute ca sa schimbi ceva.
Te astept cu un feed-back.

[lala]

Ma scuzi, te rog,ca imi permit sa-mi dau cu parerea, in viata toate avem momente cand nu ne mai simtim cele care am fost.. .dar asta e viata vin probleme , copii , greutati si in momentul cand simti prapastia la picioare un urlet mare "maaaami" sau o atingere discreta pe obraz te ridica , iti dau aripi sa poti continua. Sunt sigura ca poti gasi ceva care te va tine acolo...ca altfel nu ai mai sta .Iubirea ne indeamna la lucruri necugetate pe care la cugetam dupa vreo cativa ani cand dispare pasiunea si ar trebui sa ramana prietenia, increderea , sustinerea,cauta sa te"imprietenesti" cu sotul tau, sa-i afli secretele, dorintele, ganduri , redescoperind-l s-ar putea sa-l mai iubesti. O tara straina e pentru tine un fel de inchisoare si acum nu cauti decat sa scapi, stii cum e, rau cu rau dar mai rau e fara rau. S-ar pute sa vii in tara si sa nu poti trai de dorul lui, la asta te-ai gandit?Tie greu,sunt constienta, dar raspunsul care-l cauti e la tine in suflet.