Femei care iubesc prea mult -grup de sustinere

[ada]

nu stiu ce inseamna sa iubesti.
adica nu stiu ce ar trebui sa simt cand iubesc pe cineva.
nu-mi dau seama daca am iubit vreun barbat sau nu
stiu cum e sa fiu obsedata de un barbat, de atentia lui.
stiu cum e sa stiu ca un barbat imi face rau, dar il caut in continuare sau il accept in continuare.
am noroc ca am un orgoliu imens, si nu recunosc nicicui ca ma doare ca nu ma baga in seama, altfel nu stiu unde ajungeam.
oricum, mi-e frica sa spun ce simt, niciodata nu am recunoscut daca ceva ma deranjeaza.
singurii la care am tipat si le-am reprosat multe sunt parintii mei.
care nu m-au ascultata niciodata.
abia acum incep sa inteleg ca nici nu ar fi avut cum, pentru ca din punctul lor de vedere eu au facut totul pentru noi si ne-au dat tot ce aveam nevoie.
doar am avut mereu mancare si haine curate.

mi-e teama ca nu am sa stiu niciodata cum trebuie sa fie o relatie normala.
am facut toate lucrurile din viata mea compulsiv.

vad acum la locul de munca.
nu am servici foarte solicitant.
seful meu este un scump, e foarte de treaba si foarte intelegator.
am de facut cateva facturi pe zi, un aviz doua, de completat 5 date pe cate un formular, de facut cate o oferta de pret si de trimis un mail doua.
cateaodata nici atata nu am de lucru.
intre timp traduc o carte, cand am chef, cat am chef si daca am chef.

mie mi se pare ca vin la servici si stau degeaba.
seful meu pare foarte multumit de ceea ce fac eu.
si mereu imi spune sa o las mai moale, ca i se pare ca nu pot sta locului o clipa, ca vede ca vreau sa le fac pe toate cat mai repede, ca stau prea mult la birou.
dar mie mi se pare ca tot ce-mi da el de facut este joaca de copii.
mi se pare absurd sa platesti un om sa-ti scrie 2 facturi si 3 avize.
la fel cum nu mi se pare ca as munci cand trimit mailuri.
adevarul e ca orice as face, daca nu imi da ceva de munca fizic, mi se pare ca stau degeaba.
mi se pare ca obosesc mai tare cat fac curatenie in biroul in care stau doar eu si mai vine seful din cand in cand in vizita, decat obosesc facand ceea ce el foarte serios numeste munca.

inteleg ca cei din jurul meu sunt impresionati de cat de repede le rezolv cate o problema. dar mie totul mi se pare joaca de copii, si sunt mereu in asteptarea sarcinilor care sa ma coste energie si efort. mi se pare mereu ca nu fac mare lucru. ei sunt foarte stanjeniti cand vin si ma roaga sa fac ceva, de parca ce lucru greu as avea de facut

[ada]

vreau sa invat ce inseamna normalul in unele aspecte.
sa invat sa ma raportez corect la lumea din jurul meu.
imi dau seama ca nu sunt o persoana normala.
nu am invatat normal, nu am o familie normala, nu am priteni normali, nu am un iubit normal, nu am avut o viata normala, nu am avut o casa normala, nu ma comport normal la servici.

problema este ca nu stiu de unde sa incep. nu vad un exemplu normal in jurul meu.
un exemplus concret, cineva sa-mi spuna cum ar trebui sa fie lucrurile.
cineva sa-mi spuna cand si unde gresesc.

si nu cred sa gasesc vreo carte care sa ma poata invata sa traiesc normal.
cartile ne spun doar ce nu trebuie sa facem.
ne invata doar ce nu ar trebui sa simtim intr-o viata normala.
mi se pare atat de greu.....
parca as vrea sa construiesc pe nisipuri miscatoare. nimic stabil, nimic ce sa stiu ca e cu adevarat bine.


ma simt singura. stiu ca am cativa oameni extraordinari in jurul meu, care tin la mine si ma sustin.
problema este ca ei sunt oameni normali, si tocmai de aceea ei nu imi spun ce sa fac.
ei ma sustin si imi spun sa fac cum imi este mie bine.
iar eu nu stiu cum mi-e bine.
sunt dezorientata, debusolata, fara directie si fara scara de valori.
unde gasesc asa ceva?
cum sa invat lucruri elementare in viata?


cum sa invat sa daruiesc fara sa vreau sa vad schimbari pentru asta?
adica sa daruiesc pentru mine, sa daruiesc ca sa daruiesc?

si mai ales ce sa daruiesc? cui sa daruiesc si ce?

vad numai necunoscute si intrebari retorice in jurul meu, in viata mea.
uneori aproape ca sunt lasa si imi doresc sa ma intorc inapoi.
stiu ca e cel mai rau lucru pe care l-as putea face.
stiu ca as fi nefericita si m-as ura enorm.
dar toate relele de acasa le cunosc.
acum doar......necunoscut pe langa mine.
vad soare, lumina mai incolo, am senzatia de caldura cand imi imaginez viitorul, dar pana acolo?
CUM ajung ACOLO?
si unde e acolo?
vreau sa fac drumul spre viitor pas cu pas.
nu ma intereseaza cat dureaza
nu ma intereseaza cat e de greu
dar nu stiu incotro sa o apuc.......

[Laura Cojocaru]

Sigur ca ti se pare putin ceea ce muncesti, deoarece tu esti obisnuita cu un mare consum de energie dupa cum povestesti ca a fost viata ta pana acum, asa esti obisnuita, asta ai invatat sa faci si acum ti-e greu sa definesti de ce simti ca faci prea putin. Este foarte bine ca ai un mijloc de a te intretine singura, asta este cu adevarat important!
Din ce ai spus mai sus, imi imaginez ca tu ai angaja si plati o persoana doar in cazul in care ar fi nevoie de cineva care sa presteze un volum mai mare si mai dificil de munca.Iti propun sa te gandesti la ceva: oare faptul ca tu, in acest moment, ti se pare ca in munca ta faci foarte putin, ar putea veni din faptul ca tu obisnuiesti sa ceri mult de la cei din jurul tau? Doar gandeste-te la asta.
Ce-ar fi daca ai incerca, cu surplusul de energie pe care-l ai, sa-l folosesti pentru tine? Fa-ti cate o bucurie in fiecare zi, doar pentru tine! Fa miscare, fa lucruri pe care nu le-ai mai facut demult si care stii ca-ti faceau placere, fa lucruri pe care nu le-ai facut niciodata si pe care ti-ai fi dorit sa le faci.

[Laura Cojocaru]

Ada, nimeni nu poate stabili unde incepe si se temina normalitatea. Normalitatea poate fi diferita pentru fiecare dintre noi. Fiecare persoana are propriile nevoi, motivatii de viata si propriul ei mod a de percepe realitatea. Nu-ti poate arata nimeni "o normalitate" pentru ca este "normalitatea lui", a ta poate fi diferita.
A fi "normal" inseamna de fapt sa-ti fie bine cu ceea ce esti si cu ceea ce traiesti. Numai tu poti descoperi lucrurile care sunt in tine si te pot face fericita.
Sigur ca este important sa ceri ajutor unei persoane profesioniste, care stie sa te indrume, insa lucrurile care te ajuta cu adevarat sunt in tine, terapeutul este persoana care te indruma si te ajuta sa se scoti la suprafata.
Inainte de a invata sa iubesti, sa daruiesti, este bine sa inveti sa te iubesti pe tine, sa-ti daruiesti tie, sa fii iertatoare si ingaduitoare cu tine si astfel, nisipurile miscatoare vor incepe sa se stabilizeze si vei putea sa pui bazele vietii pe care ti-o doresti cu adevarat.

[ada]

nu stiu sa spun daca am asteptari mari de la cei din jurul meu.
nu stiu cum ar suna asteptarile normale de la cei din jur, ca sa pot compara.
adica nu stiu ce asteptari am de la cei din jur. nu am nevoie sa faca nimeni cam nimic pentru mine.
practic ma ocup de gaspodarie de la 14 ani, in vacantele de vara lucram in strainatate ca sa-mi adun bani de buzunar, de calculator, de telefon, de o haina doua......nu ca nu mi-ar fi luat ai mei ce aveam nevoie, dar ce imi doream in plus nu imi placea sa le cer lor.
daca vroiam mai multi bani de buzunar, spalam masina, stateam in locul tatei la servici.
daca am un iubit, nu ma astept sa faca nimic pentru mine anume
doar de la colegii de facultate mai ceream un favor, doua, cand lucram si nu ajungeam mereu la scoala.

mereu am avut nevoie sa ma asculte si sa ma inteleaga cineva. sa ma tina in brate.
sa nu ma cert. sa nu ma contrazica. am devenit foarte irascibila cu timpul
mi-e foarte greu sa accept ca gresesc.
sunt plina de intentii bune, dar repezita, sa fac totul repede, si de multe ori gresesc sau nu sunt suficient de atenta.
asta imi spune seful meu.
de aceea trebuie sa ma relaxez, si sa invat sa iau lucrurile unul cate unul.



pretentii de la cei din jur am multe de ordin moral.
adica nu suport sa ma minta cineva.
nu suport egoistii
nu suport sa imi spuna cineva ca face ceva, si sa nu faca.
de aici au pornit multe probleme cu tata
el mereu face multe, enorm de multe, insa doar in faza de vorba.
apoi nu mai face nimic.
mereu ziceam ca facem ceva impreuna, eu incepeam sa fac, si el nu mai facea niciodata nimic.

asta mi-a terminat si ultima farama de rabdare pe care am avut-o cat am stat cu el in casa.

si nu suport incorectitudinea.
de aceea mi se pare mereu ca nu este corect sa-mi iau salarul daca nu muncesc suficient.
asta ma face sa fiu si mai dornica sa lucrez cat mai mult.
e un cerc vicios.

[Laura Cojocaru]

Dupa cum vezi, cerintele tale sunt destule si fata de altii si, mai ales fata de tine. Este important sa te relaxezi si sa stabilesti care sunt acum prioritatile in viata ta si sa le iei pe rand.

[ada]

Laura Cojocaru Scris:Ada, nimeni nu poate stabili unde incepe si se temina normalitatea. Normalitatea poate fi diferita pentru fiecare dintre noi. Fiecare persoana are propriile nevoi, motivatii de viata si propriul ei mod a de percepe realitatea. Nu-ti poate arata nimeni "o normalitate" pentru ca este "normalitatea lui", a ta poate fi diferita.
A fi "normal" inseamna de fapt sa-ti fie bine cu ceea ce esti si cu ceea ce traiesti. Numai tu poti descoperi lucrurile care sunt in tine si te pot face fericita.
Sigur ca este important sa ceri ajutor unei persoane profesioniste, care stie sa te indrume, insa lucrurile care te ajuta cu adevarat sunt in tine, terapeutul este persoana care te indruma si te ajuta sa se scoti la suprafata.
Inainte de a invata sa iubesti, sa daruiesti, este bine sa inveti sa te iubesti pe tine, sa-ti daruiesti tie, sa fii iertatoare si ingaduitoare cu tine si astfel, nisipurile miscatoare vor incepe sa se stabilizeze si vei putea sa pui bazele vietii pe care ti-o doresti cu adevarat.

da, stiu ca nimeni nu poate defini normalul. toate erau intrebari retorice.
dar ma gandeam ca poate daca adopt normalul adoptat de societate, as putea avea o baza pe care sa descopar care e limita normalului meu
dar se pare ca va trebui sa sar peste partea cu a avea un reper
sunt doar eu cu mine, si asta e o treaba tare dificila.
sa nu ma mai preocupe ce fac/cred altii, ci ceea ce sunt, vreau si cred eu.

zi de zi incerc sa iau lucrurile incet, si sa fac in fiecare zi cate ceva ce imi face placere.
momentan m-am reapucat de citit.
dar sper sa se mai incalzeasca vremea, sa ies la plimbari seara, cu rolele sau la alergat.
cumparaturi ma feresc sa fac ca sunt la regim.
haine am prea multe de cate pot purta. doar au fost refugiul meu timp indelungat

[ada]

Laura Cojocaru Scris:Dupa cum vezi, cerintele tale sunt destule si fata de altii si, mai ales fata de tine. Este important sa te relaxezi si sa stabilesti care sunt acum prioritatile in viata ta si sa le iei pe rand.

asa este.
lista cu prioritati a cam prins contur in ziua in care m-am mutat.
locul de munca, pentru ca sunt la inceput si trebuie sa ma pot intretine singura.
in rest eu eu eu si ceea ce-mi face bine


momentan vreau sa scap de sentimentul acut ca nu sunt buna de nimic.
acum imi propun cate un scop, cat de realist pot, si ma straduiesc sa-l ating.
si sa ma felicit pentru reusita.
sa ma recompensez
si sa nu uit ca sunt lucruri pe care le-am facut bine.

ma feresc sa sar de la un gand la altul, dar vreau sa fac atat de multe..........
atat de mult timp am vrut sa fac pentru altii, si sa schimb pe altii, m-am luptat pentru ceea ce altii nu-mi puteau da, iar eu vroiam doar de la ei.
acum imi dau seama cate lucruri mi-ar placea sa fac si nu am facut.
si sunt nerabdatoare. incerc sa ma mai temperez si sa-mi impun sa duc la capat fiecare lucru pe care il incep

[ada]

am o intrebare.
cum se poate invata/exersa/cultiva rabdarea si consecventa.
exista exercitii pentru asa ceva?

[Loreley]

Ada in primul rand trebuie sa ai rabdare cu tine insuti,la urma urmei viata e una singura de ce s-o irosim in suferinte inutile.Eu am invatat sa adopt ritmuri mai lente era sa clachez din cauza supraincarcarii .