Femei care iubesc prea mult -grup de sustinere

[Loreley]

Am citit de curand o carte banuiesc ca deja ati si ghicit din titlul topicului.Intuiam de mult ca fac parte din acea categorie de femei desi am facut progrese in timp .

[Laura Cojocaru]

Imagineaza-ti Loreley, ca cei doi parteneri sunt ca doua vase, de cele mai multe ori de dimensiuni diferite. Daca "vasul" care esti tu este plin cu iubire si esti dispusa s-o impartasesti cu celalat, iar "vasul" lui este mai mic decat al tau, reusesti sa-i umpli vasul, insa, o buna parte din ceea ce dai tu se iroseste curgand pe alaturi. Cam asta este in mare explicatia cu "femeile care iubesc prea mult". Pun in ghilimele pentru ca in iubire nu exista "prea mult", aici este vorba despre "iubire intr-un mod in care te irosesti inutil ca femeie si ca fiinta umana."
Cum crezi ca cel care este un "vas" mai mic poate intelege si cuprinde toata iubirea pe care o daruiesti? Pur si simplu el nu intelege pe ce limba vorbesti pentru ca nu cunoaste aceasta limba! Nu va reusi sa te creada si sa-ti inteleaga iubirea decat daca "vasul" lui va creste.
Iar pentru ca persoana cealalta sa-si mareasca "vasul de iubire" este nevoie s-o faca din proprie dorinta. Doar in povesti broscoiul se transforma in print printr-un sarut plin de iubire si, chiar si atunci, printul nu apare din iubirea femeii ci pentru ca dincolo de infatisarea de broasca, chiar se gaseste un print!

[Loreley]

Cata risipa ..ai dreptate dar problema mea cea mai mare e cum sa-l recunosc pe cel care este asemeni mie .De ce-mi lipseste aceasta ,,intelepciune'' emotionala? De unde pasiunea asta pentru ,,cauze pierdute''.Daca nu reusesc sa ma iluminez in privinta asta cum voi face pasul urmator?Pe ce buton apas ca sa fie STOP?

[Laura Cojocaru]

Primul pas si cel mai important deja l-ai facut! Vrei sa spui stop!
Pana acum tu ai invatat foarte bine sa recunosti genul de barbati care asteapta sa li se dea ca si cum li s-ar cuveni, genul de barbati pentru care te-ai transformat in salvatoare, genul de barbati cere asteapta sa primeasca si se vaieta continuu ca nu e suficient (prin vorbe sau atitudine, sau ambele), barbati pentru care ai fost dispusa sa-ti sacrifici propriile nevoi si dorinte, crezand cu seninatate ca, cu cat dai mai mult, cu atat va fi mai bine. Imi imaginez ca ai observat ca, cu cat dadeai mai mult cu atat nimicul pe care-l primeai era mai consistent.
Iubirea si puterea de a darui te poate transforma pe tine, niciodata pe celalalt atata timp cat se complace in beneficiile bolii lui: http://consiliere-psihoterapie.info/arti...-bolii.php
Schimbandu-ti tu atitudinea si modul de a percepe realitatea, vei invata cum sa recunosti un alt gen de barbati. Asa cum ai reusit atat de bine sa inveti sa suferi, la fel, aceasta capacitate a ta te va ajuta sa inveti sa fii fericita.

[Loreley]

Acum la peste 40 de ani cred ca sunt pregatita sa incep un nou drum si am de gand sa actionez in sensul asta.Care va fi rezultatul actiunilor mele vom vedea .Cred ca vindecarea va veni doar daca rup toate legaturile care ma afecteaza in mod negativ.

[Laura Cojocaru]

Cu siguranta ca acest comportament dependent de celalalt, de reactia lui, de atentia lui, de recunoasterea si aprecierea lui, vine din copilarie. Dorinta ca, daruind din ce in ce mai multa iubire, sa vina momentul in care primesti si tu ceva, se suprapune peste dorinta copilului din tine, care nu a primit iubire, atentie, recunoastere, copilului care nu stia ce sa faca pentru a fi "vazut", asa cum, mai tarziu femeia din tine era dispusa sa faca din ce in ce mai mult pentru a fi "vazuta".
E important sa intelegem ca parintii nostri ne-au dat ceea ce stiau ei sa ne dea, din propria lor experienta. E dureros sa vedem ca am primit foarte putin, insa ei habar nu au ce au facut, pentru ca nu stiau cum sa faca altceva. Destul de sigur ca si ei repeta comportamentul parintilor lor. Destul de probabil ca nici ei nu au beneficiat de prea multa iubire, atentie, recunoastere. Destul de probabil ca, daca nu iesi din acest cerc vicios, si copii tai vor "beneficia" de durere, oricat te-ai stradui, fiindca nu stii ce alt exemplu sa le oferi pana nu inveti altceva.
Schimbarea vine odata cu intelegerea acestui pattern, cu acceptarea faptului ca parintii nostri atat au putut si ca iubind si sacrificandu-te pentru un barbat bolnav, nu vei reusi sa-l vindeci, nu vei reusi sa fii iubita, pentru ca el nu stie sa iubeasca, nu vei putea intoarce timpul si sa-i faci pe parintii tai sa-ti ofere ceea ce nu au putut atunci.
Poti doar sa inveti tu sa oferi iubire unui barbat care este pregatit sa recunoasca prin el iubirea din tine, sa primeasca si sa aprecieze.

[Loreley]

Cred ca momentan e important sa ma rup de ambientul copilariei care mi-a reactualizat o gramada de traume fiind un mediu conflictual si ostil iar eu am adoptat o atitudine defensiva .

[Laura Cojocaru]

Banii nu sunt niciodata un motiv pentru a mentine o relatie in care nu te simti confortabil. Inteleg ca ai deja un copil care are nevoie de iubirea, grija, atentia si educatia pe care i le oferi. Pentru asta ai nevoie langa tine de un barbat care sa te ajute macar moral, nu de un alt copil matur doar in buletin. Numai tu stii ce este cel mai bine pentru tine si copilul tau si cat de mult iti ofera relatia in care esti acum.
Iti doresc sa iei cea mai buna decizie pentru tine!

[Loreley]

Asta e situatia mea descrisa in mare .O solutie ?Sa reincerc sa iau haturile si sa conduc singura ...

[Laura Cojocaru]

Dupa cate vad ti-ai asumat cu mare seriozitate rolul de salvatoare pentru cei din jurul tau. Pe tine cine te salveaza? Pe copilul tau cine il salveaza? Doar exemplul tau de functionare optima in viata poate face asta pentru el. Poate ca baiatul tau il indrageste pe El, dar te-ai gandit ce invata de la El? Este un model parental fericit pentru copilul tau? Familia ta se apropie cat de cat de ceea ce vrei sa devina copilul tau?
Poti continua sa speri ca cei din jurul tau isi vor rupe "cordonul" dependentei de altii si mai ales de tine care esti tot timpul la dispozitia lor, sau sa te rupi tu de atitudinea de salvatoare si sa-ti iei viata in maini asa cum bine ai spus tu singura.
Atata timp cat iti pui aceste intrebari si avem acesta discutie, maturitatea ta tocmai infloreste. Sigur ca intotdeauna se poate mai bine, insa nu uita ca nu suntem perfecti niciunul ci doar perfectibili! Totul se invata, important este sa vrei si sa incepi s-o faci.